Ultimul meci de acasa al echipei noastre se decide la masa verde

 

14.01.2017

Informare cu privire la sedinta EPCR ca urmare a nedisputarii meciului dintre Timisoara Saracens SCM UVT si Stade Francais Paris Rugby in runda 5 din grupele EPCR Challenge Cup

 
Inainte de toate clubul nostru doreste sa multumeasca public celor prezenti azi la stadion! Dragi suporteri, voi sunteti cei care dati forta si frumusete acestei echipe si va multumim pentru intreaga sustinere si implicare! 
 

Ultimul meci de acasa al echipei noastre in editia 2016 / 2017 a competitiei Challenge Cup se va decide la masa verde

 
Eforturile extraordinare ale staffului nostru, repetam - ale staffului nostru, nu au fost suficiente. Este si acesta un semnal pentru cei care poarta responsabilitatea asigurarii infrastructurii pentru intreg sportul romanesc. 
In concret, la ora de incepere a meciului, capitanul echipei oaspete a refuzat intrarea pe teren motivand starea precara a acestuia iar oficialii partidei au validat aceasta solicitare. Oficialii celor doua echipe impreuna cu oficialii partidei (arbitri, observatori) au cautat solutii pret de cateva ore pentru disputarea partidei. Din pacate, conditiile meteo dar si aspectele logistice implicate au dus spre o singura solutie - meciul nu se poate juca. Decizia privind acest meci se va lua la masa verde, cel mai probabil meciul va fi pierdut cu 28-0 de catre Timisoara Saracens SCM UVT. In plus este foarte posibil ca echipa noastra sa fie penalizata si financiar pentru ca nu a reusit sa asigure conditiile de joc. 
Pentru o informare completa mentionam ca in luna august clubul nostru a solicitat organizatorilor competitiei ca echipa noastra sa dispute la Timisoara primele 3 din cele 6 meciuri din grupa, evitand astfel disputarea unor meciuri in luna ianuarie. 
 
Va vom tine la curent cu evolutia acestei situatii.
 
 
© Copyright 2017 RCM mvt