Începem sezonul european cu cea mai titrată echipă a Italiei, Padova Rugby

 

13.10.2017

Timișoara Saracens își începe drumul european cu un meci acasă împotriva formației Rugby Petrarca Padova. 

Clubul italian a luat ființă cu doi ani înaintea clubului nostru, în 1947. Petrarca a trebuit să aștepte însă aproape un sfert de secol pentru a câștiga primul titlu de campioana a Italiei. A fost adjudecat in 1970, iar dupa acela, au venit alte patru campionate la rând în vitrina lui Rugby Petrarca. În total formația din Padova are în palmares 12 titluri de campioană, ultimul luat în 2011, și două Cupe ale Italiei, ultima câștigată în 2001.

Petrarca are 14 participări în Challenge Cup, 65 de meciuri jucate, dintre care 15 victorii și 47 de eșecuri. Cele mai "productive" participări ale italienilor în această întrecere s-au înregistrat în sezoanele 2002-2003 și 2008-2009, când Petrarca a obținut câte trei victorii.

Formația din Padova are la activ și două participări în Heineken Cup, în sezoanele 1998-1999 și 1999-2000, iar în această competiție a obținut o singură victorie. Triumful a venit în 10 octombrie 1998, un 28-17 acasă cu galezii de la Neath.

Formația italiană are și câteva legături cu țara noastră. Orașul pe care îl reprezintă este înfrățit cu Iașiul. iar pentru Petrarca a evoluat în sezonul 2014-2015 și pilierul român George Iacob.

Gruparea italiană nu este la primul duel cu o echipă din țara noastră. În sezonul 2008-2009 din Challenge Cup, în faza grupelor, Rugby Petrarca a întâlnit Bucharest Oaks. Italienii s-au impus cu 20-14 în meciul de pe stadionul Arcul de Triumf, și au pierdut cu 17-15 partida jucată o săptămână mai târziu la Padova. Italienii au încheiat atunci grupa pe poziția a treia, peste Bucharest Oaks. 

În ambele meciuri din urmă cu 9 ani, au jucat și timișorenii Andrei Rădoi și Mădălin Lemnaru, dupa ce au început partidele din postura de rezerve.

 

 

Timișoara Saracens a încheiat turul sezonului regulat din Superliga de rugby și, la fel ca adversarii din Europa, ocupă locul al treilea în campionat. Bănățenii au 18 puncte după șase partide jucate și vin după o victorie cu punct bonus în fața Politehnicii Iași. În precedenta campanie de calificare în grupele Challenge Cup formația noastră a întâlnit trei echipe din Italia, și le-a învins pe toate. Timișorenii au încasat într-un singur meci împotriva italienilor mai mult de 20 de puncte, în partida de acasă cu Pataro Calvisano câștigată cu 36-23.

Dupa meciul cu Petrarca, campionii României vor juca în Portugalia, cu CDUL în 21 octombrie, în 9 decembrie acasă cu Pataro Calvisano, și în 16 decembrie, în Georgia cu RC Batumi.

 

Partida cu Rugby Petrarca de pe stadionul Dan Păltinișanu este condusă de o mai veche cunoștință a Timișoarei, scoțianul Lloyd Linton. Arbitrul este în al nouălea sau an în arbitraj, iar în sezonul trecut a condus la centru duelul de pe Dan Păltinișanu cu Harlequins, pierdut de formația noastra cu 42-3.

 

Daniel Bâlteanu    

foto: Daniel Nechita

 
 
© Copyright 2017 RCM mvt