Susține proiectul “Rugby 4 Schools”, participând la campania „Te costă 0 lei să ajuți un copil”, organizată de PROFI România în magazinul PROFI de lângă tine

 

11.09.2018

 

În perioada 10 septembrie – 14 octombrie, susținătorii și iubitorii de rugby pot contribui activ la proiectul „Rugby 4 Schools”, proiect anual, inițiat de ONG-ul Timișoarei Saracens în 2015, prin care Campionii României se implică activ în viața comunității locale.

 

 

 

Ce este Campania „Te costă 0 lei să ajuți un copil”?

 

Începând cu anii trecuți, campaniile PROFI de responsabilitate socială au vizat îmbunătățirea calității vieții copiilor, oferind clienților posibilitatea de a direcționa, prin votul către unul dintre ONG-urile înscrise în campanie, un procent din suma totală de 1.500.000 de lei. Organizațiile participante reprezintă șapte domenii de interes: sănătate, apărarea drepturilor copiilor, educație, incluziune/servicii sociale, protecția mediului, cultură și sport, printre cele 7 proiecte incluse în campanie numărându-se și „Rugby 4 Schools”, aflat în acest an la ediția cu numărul 4.

 

Cum te poți implica în finanțarea proiectului, cheltuind 0 lei?

 

În perioada 10 septembrie – 14 octombrie, fiecare dintre susținătorii Timișoarei Saracens și a proiectului „Rugby 4 Schools”, poate vota proiectul la punctele infochioșc amplasate în magazinele Profi prin scanarea codului de bare al bonului fiscal primit în urma cumpărăturii realizate în perioada campaniei.

 

Fiecare bon fiscal va fi echivalentul a 10 puncte, indiferent de valoarea cumpărăturilor. Puncte suplimentare pot fi obținute la achiziția produselor sponsor (300, 150, 50 puncte) semnalizate corespunzător la raft. Clasamentul se va întocmi în baza tuturor punctelor acumulate de un proiect, la nivel național. Valoarea totală a premiilor este de 1.500.000 lei și se va împărți proporțional, în funcție de numărul de puncte acumulate de către fiecare ONG în parte.

Mai multe detalii despre campania „Te costă 0 lei să ajuți un copil”, precum și despre clasamentul proiectelor, regăsiți pe pagina oficială PROFI – aici: https://www.profi.ro/ajuta-un-copil/

 

 

Ce este „RUGBY 4 SCHOOLS”?

 

Pentru Campionii României, Timișoara Saracens, rugby înseamnă mai mult decât sport, este un mod de viață, bazat pe principiile esențiale ale rugby-ului: integritate, pasiune, solidaritate, disciplină și respect. Din acest motiv, Timișoara Saracens se implică activ în viața comunității timișorene.

Astfel, în noiembrie 2015, Timisoara Saracens a inițiat, în parteneriat cu Nokia România, Universitatea de Vest Timisoara și Inspectoratul Scolar Timiș, proiectului „RUGBY 4 SCHOOLS”, adresat elevilor de la clasele I-IV ale școlilor din județul Timiș. Prima ediție s-a bucurat de participarea a 4 școli din Timișoara, pentru ca următoarele ediții să cuprindă și școli din localități limitrofe – Fibiș, Giroc, Pișchia -  , iar cea de-a treia ediție, derulată în primăvara anului 2018 să cuprindă nu mai puțin de 12 școli. “RUGBY 4 SCHOOLS” este inclus, din anul 2017, în programa Inspectoratului Județean Timiș, asigurând recurența lui în fiecare an, profesorii implicați în proiect primind punctaje pentru activitatea extracuriculară.

Pentru anul școlar 2018/19 se estimează participarea a cel puțin 15 școli din oraș și județ, respectiv implicarea unui număr de peste 6000 de elevi, ceea ce necesită o mai mare implicare din partea antrenorilor și jucătorilor Timișoarei Saracens pentru a derula programele de învățare și instruire, atât a profesorilor de sport din fiecare scoală participantă, cât și a copiilor înscriși. În plus, echipamentele de joc (tricouri, mingi, tag-uri), premiile oferite claselor participante (diplome, medalii, trofee, echipament sportiv), precum și costurile adiționale ce decurg din implementarea proiectului sunt finanțate exclusiv de către Asociația Rugby 4 Timișoara, din fonduri provenite din sponsorizări.

 

Care este scopul proiectului „RUGBY 4 SCHOOLS”?

 

Scopul proiectului „RUGBY 4 SCHOOLS” este incurajarea copiilor de a face sport, dezvoltarea spiritului de echipa și cultivarea respectului față de coechipieri și adversari, dar în primul rând, educarea micuților pentru a avea, prin sport, un stil de viață sănătos. Chestionarele completate de părinți după primele doua ediții au relevat efecte pozitive în comportamentul copiilor, aceștia devenind, conform răspunsurilor primite, “mai organizați”, “mai disciplinați”, “mai empatici”, “mai puțin individualiști”, reușind să se integreze mai rapid și mai ușor într-un grup.

Construit ca un proiect ambițios, „RUGBY 4 SCHOOLS” se dorește a deveni o strategie educațională de mare anvergură la nivelul comunității locale, în interesul elevilor și cadrelor didactice, pentru a-i sprijini în dezvoltarea unui profil de competențe motrice, valori morale și aptitudini fizice, prin educarea în spiritul jocului de rugby tag, al fair-play-ului și al competiției bazate pe performanță.

 

 
 
© Copyright 2018 RCM mvt